7

Oprim pe bulevard, în dreptul unui bloc masiv, cu 5 scări şi zece etaje. Horia se îndreaptă spre scara din mijloc, şi eu merg repede pe lângă el, nu vreau să rămân în urmă, e întuneric şi latră câini pe undeva pe aproape.

Tremur. Fir-ar să fie, tremur. Asta înseamnă că o să urmeze ceva ce-o să ţin minte toată viaţa. De obicei ceva neplăcut. Cum ar fi examenul de intrare la liceu, cum ar fi meciul în care m-a lovit mingea-n cap sau cum ar fi tentativa eşuată de viol pe care am suportat-o într-a doişpea.

Mă trag mai aproape de Horia, e înalt şi tăcut, mă simt bine lângă el. Chiar dacă se vede că stă cu mine dintr-o datorie pe care n-o înţeleg, şi nu de plăcere, eu tot mă simt bine lângă el. De câte ori vorbeşte, ştiu că spune Adevărul.

Am învăţat de mică să recunosc când cineva spune Adevărul sau nu (îl scriu cu literă mare pentru că vorbesc despre toată grupa de enunţuri adevărate care pot apărea în viaţă, de la simpla izgonire a minciunii, până la alegerea versiunii autentice din mulţimea de opţiuni filozofice de care ne ciocnim tot timpul). Se întâmplă ceva în stomacul meu, ca şi cum ar începe să fiarbă, şi apoi băşicile urcă, vor să iasă afară pe undeva prin cap, şi-mi dau lacrimile. Se întâmplă brusc, cum aud cuvintele Adevărate, în câteva secunde îmi şi dau lacrimile. Da, aşa e, cu Horia sunt mai mult înlăcrimată, lasă că face bine la ochi.

Urcăm pe scări la etajul unu, iar la unu, şi domnul Petru tot la unu stă, şi băieţii tot la unu, o fi vreun indiciu ăsta. E întuneric pe hol, facem la stânga, am ajuns să mă ţin de tricoul lui Horia ca să nu mă împiedic, ciocăne la uşă, şi uşa se deschide.

Lumină multă, de abia văd. În prag e un băiat foarte înalt, foarte slab şi foarte vesel, bine aţi venit! Punctual ca de obicei Horia!

Intrăm în hol, Horia îşi dă rucsacul jos, la fel fac şi eu, şi intrăm pe uşa din stânga, după băiatul slab.

Doamne Dumnezeule.

Aşezaţi rotund, pe marginea camerei, pe canapea, pe fotolii, pe salteluţe puse pe jos, pe braţele fotoliilor, stau cei mai frumoşi oameni pe care i-am văzut vreodată. Mă opresc în uşă cu stomacul strâns ghem şi reuşesc să mă mai uit odată la ei, nu, nu sunt neapărat frumoşi, au o privire frumoasă, directă, clară, puternică. La fel ca a lui Dru, atunci în metrou. Se uită şi ei la mine, în mine, şi-mi dau seama că oricare dintre ei ar fi fost atunci în metrou, aş fi plecat cu el fără nicio îndoială, dacă mă vroia binenţeles. Aş fi plecat cu el, sau cu ea. Sunt patru femei aici, patru femei faţă de care mă simt instantaneu bărbat, pe care le vreau acum, aici, pentru mine.

Horia mă trage de mână în cameră, intră odată, trebuie să închidem uşa. Mă dau un pas în faţă, ceilalţi îşi iau ochii de la mine, stomacul mi se relaxează, îmi caut un loc unde să stau. Femeile doar, se mai uită la mine dintr-o parte, zâmbesc, se vede că ştiu ce efect au avut asupra mea, stau toate patru acolo împreună, nu înţeleg cum de rezistă bărbaţii ăştia lângă ele. Dru! Doamne, ăsta e grupul lui Dru? Atunci sunt moartă. O, Dru.

Horia închide uşa, uite, stai aici lângă Dru, pe margine.

Mă întorc moale, adâncit într-un fotoliu cu braţe pătrate, Dru se uită visător la mine, hai iubito, stai aici dar nu mă scula, că sunt obosit.

Mă aşez ca o păpuşă stricată pe braţul fotoliului, şi în timp ce el mă mângâie pe spate, eu mă uit la ceilalţi.

Chiar lângă mine, în stânga, s-a aşezat băiatul cel slab care ne-a deschis uşa. Îl văd mai bine acum, are faţa albă ciupită de vărsat, dar părul negru şi mai ales ochii negri tăciune fac cicatricile să dispară. E în continuare vesel şi simt o energie caldă şi bună cum vine dinspre el. Horia e în picioare în mijloc, începe să facă prezentările. Te uiţi la el, ei bine, cu el începem, e Carol. E antrenor de atletism, e însurat, are o fetiţă de două luni, şi cântă la muzicuţă. Carol începe să râdă şi mai tare, scoate muzicuţa din buzunar, dar toţi încep să vocifereze, las-o, iartă-ne, n-o interesează, spune-i că nu vrei să asculţi acum! Mi-e bine, aş vrea să-l aud pe Carol cum cântă, dar nu vreau să-i supăr nici pe ceilalţi, doar două sunete care-ţi plac ţie mai mult, atât aş vrea să aud, Carol e surprins, ceilalţi sunt surprinşi, Carol se destinde, îşi plimbă buzele de câteva ori pe metalul muzicuţei, uite, ăsta….şi ăsta. Sunt două sunete subţiri, înalte, nu ştiu cum a făcut, dar seamănă cu un ecou lung de balenă, parcă aud şi apa care foşneşte în jurul ei. Toată lumea tace, până şi Carol e tulburat, cred că muzicuţa lui o să primească mai mult respect de acum încolo.

Mă uit mai departe la băiatul care stă lipit de Carol, tot pe jos pe salteluţă. E un tip blond, cu ochi gri, pare îndesat şi nepăsător. S-a uitat cel mai puţin la mine, nici acum nu mă priveşte, când Horia mi-l prezintă. Vali, are o firmă de echipament sportiv, jumate din el i-l vinde lui Carol. E în continuare serios, nu-l interesează ce spune Horia, se vede că propriile gânduri sunt mult mai importante, dar eu nu-i dau pace, mă întind spre el şi-l ating pe picior, bună Vali. Piciorul îi tresare ca şi cum aş fi atins un nerv, şi se uită fix la mine în timp ce şterge cu palma locul pe care am pus mâna, de parcă ar fi fost murdărit de ceva ce nu se mai ia. Bună. Tot e bine, măcar o să mă recunoască când m-o întâlni pe stradă.

Mihai este DJ, are şi o firmă de productie de film, video, audio, şi s-a cam îngrăşat în ultimul timp. Mie nu mi se pare gras, e simpatic, pistruiat, se uită deschis la mine şi-mi zâmbeşte cu toţi dinţii, ridică mâna, bună, mă bucur că te cunosc. Simt că e moale şi poate fi penetrat uşor, îmi plac oamenii care nu se cred mai buni decât alţii, o să mă pot împrieteni uşor cu el, i-am intrat deja în suflet, cât de bun poate fi?

Lângă el e băiatul cel mai mişto de aici, exceptându-l pe Dru, binenţeles. Are o tunsoare bizară, cu părul negru vopsit parţial în argintiu, e slab şi el, cred că şi foarte înalt, e îmbrăcat super drăguţ cu o cămaşă cafenie cu dungi negre peste un tricou kaki, blugi de culoare prafului cu nenumărate buzunare şi pluşuri atârnate pe post de breloc, are mâinile pline de inele mari de argint, brăţări de piele şi sfoară, şi în sprânceană, un inel mic. E Andi, partenerul lui Mihai, dă bacul acum şi nu învaţă nimic. Andi îşi dă părul de pe faţă şi se uită la mine cu amândoi ochii, are nişte ochi superbi, verzi, mari, candizi, ca de copilaş, de ce naiba toţi bărbaţii mişto sunt gay? Zâmbesc la el, el la mine, şi simt brusc mâna lui Dru pe spate, acolo unde a fost tot timpul până acum, lasă Dru, că mă uit acum la fete, nu mă certa, că o să te cert şi eu.

Fetele: Olga, Oana, Otilia şi Mona. Olga e medicinistă şi de abia dacă mai are timp de noi, Oana e secretară la o firmă de chimicale şi jocheiţă campioană, Otilia e măritată şi lucrează de acasă pentru firma soţului, şi Mona e interpretă şi profesoară de limba engleză, franceză, spaniolă şi japoneză. Trebuie să ai grijă cu ele, că zgârie rău. Băieţii râd, ele nu, nici eu. Ştiu, se vede. E un amestec de atracţie şi ură primitivă între noi, m-aş deda la cele mai grozave sălbăticii împreună cu ele, apoi le-aş distruge, aşa cum ar face şi ele cu mine. Dacă mai e ceva nestăpânit în mine, dacă am vreo pornire impetuoasă pe care n-o cunosc, în mod sigur ele or să mi-o scoată la lumină cât de curând, tensiune.

Olga are faţa ovală, părul şaten strâns într-o coadă de cal, sprâncene frumoase, ochii mici şi buze mai mult subţiri decât groase. Se uită la mine de sus până jos, ce pantofi meseriaşi, de unde i-ai luat şi cât ai dat pe ei? I-am primit. Ochii Olgăi fug în spatele meu la Dru, dar el ridică ambele mâini în apărare, nu eu, nu ştiu nimic!

Dru nu cumpără pantofi măi, el cumpără lenjerie! Toată lumea râde, şi eu îmi dau seama că Otilia e cea mai periculoasă dintre ele. E tunsă scurt de tot, are părul negru, e frumuşică foc, ochi negri, pielea oacheşă, catifelată, degete lungi şi subţiri, aş mângâia-o zile întregi, pun pariu că şi miroase bine, dar e nestăpânită şi isterică, îmi dau seama după cum îşi trece mâna prin păr cu nerăbdare, după felul în care-şi încrucişează picioarele cât se poate de strâns, şi cum tremură când se opreşte din foit.

Oana e mică şi delicată, zâmbeşte frumos, are părul prins la spate, fără breton, ochi căprui şi urechi mici, ea doar stă şi priveşte, îmi surâde încurajator ca şi cum ar spune, stai liniştită, şi eu rezist printre ele, nu te teme.

Mona e o walkirie blondă, corpolentă dar proporţionată, calmă şi molatică, o mamă protectoare care acum doar şopteşte un potoliţi-vă iritat, şi calmează pe toată lumea într-o secundă.
Bine ai venit printre noi drag
ă, până vine domnul Petru, poate ne spune şi nouă Horia cine eşti.


Cine sunt? Chiar aşa, zi tu Horia, cine sunt?

Reclame

12 răspunsuri to “7”

  1. Georgi Says:

    Ma simt tare, tare, tare mica!!!

  2. jane Says:

    aha, ti-e frica ….te-am prins!

  3. Anonymous Says:

    am apucat sa citesc doar ” fără titlu încă” şi m-a captivat în întregime…abia aştept continuarea. Scrii foarte frumos 🙂

  4. Anonymous Says:

    wow nu mai pot, nu mai am rabdare, dau refresh din 15 in 15 min…:-ss.

  5. jane Says:

    ((-: mersi anonimule;

    azi nu mai postez nimic, asa ca poti pleca de langa computer (-:
    maine.

  6. Lumi Says:

    Jane, nu stiu cum se face, dar povestirile astea ma apropie fantastic de mult de tine…
    Si te regasesc in toate personajele…

    P.S. Mi-a placut asta: „Am învăţat de mică să recunosc când cineva spune Adevărul sau nu…” Pazea! Incepe sa-mi fie si mie putin frica…

  7. jane Says:

    ((-: si *-:

  8. Anonymous Says:

    hahaha tot am stat langa computer :p socant(?!) este ca inteleg ce spui tu acolo 🙂

  9. jane Says:

    ai stat? nu stiu daca exista vreun termen arhaic romanesc pentru asta, dar in lumea samanilor s-ar numi ca ai talent de stalker 😉

    este socant intr-adevar, multumesc ;;)

  10. Anonymous Says:

    :))) stalker ? ca in romanele lui carlos castaneda :p…i am indeed, muhahahaha 🙂

  11. jane Says:

    ăsta e un hohot diabolic cumva? ((-:

  12. nowhereman Says:

    ei, da, asta chiar e finete, sa-i ceri omului sa-ti cante doar doua sunete, care-i sunt lui mai dragi… el sa se bucure, iar pe ceilalti sa nu-i superi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: